Amintiri fel de fel

Acum sunt mult timp singurel si mi-a venit chef de povestit.
Am auzit de multe ori cum se spune ca traiesti asa cum iti e ursit. Mie ursitoarele mi-au dat si bune si rele, inclin sa inclin balanta spre cele bune. N-aveam cum sa fac altfel, doar sunt casatorit cu o balanta.
Inca de la nastere am avut probleme cu sanatatea, m-am nascut cu rahitism, aveam nevoie de mult calciu. Imi cam dau seama de ce, pe vremea aia se traia greu, chiar mai greu decat azi, daca se poate inchipui asa ceva. Mama era slabuta si subnutrita, a crescut la orfelinat si m-a nascut la 22 de ani. Pot spune ca am fost fructul din noaptea nuntii, parintii s-au casatorit in 22 februarie, eu m-am nascut in 28 noiembrie, la noua luni si cateva zile.
Si la nastere am avut ghinion. Cordonul ombilical a fost prea lung, mi s-a incolacit si mi-a strambat piciorul drept. Asa m-am nascut, dar s-a rezolvat cu o operatie destul de complicata pentru acele vremuri, cu un triplu schimb de tendoane la laba piciorului. Acum i-as spune chiar autotransplant. Dar totul a iesit bine, aveam piciorul drept un pic mai scurt si mai slabut, dar nu era grav. In clasa I am pasit mandru pe covorul rosu sa imi iau premiul I si coronita. In scoala am jucat si fotbal si inca bine.
Parintii mei si-au facut un obicei sa ma duca la mare in fiecare an, sa fac bai de namol si de soare, asa se stia atunci, ca soarele ajuta la acumularea calciului in oase, vitamina D si toate cele. Pe atunci nu erau probleme cu radiatii. Si mie imi placea mult, mult de tot la mare.
De obicei mergeam toata familia, dar nu chiar tot timpul. Din cand in cand mergeam doar cu mama, in tabara la Eforie Nord. In 1972 mama nu a reusit sub nicio forma sa obtina concediu vara. Era intr-un birou cu mai multe dactilografe si totul era cu programare. Pentru ca ea a fost in concediu trei ani la rand in lunile calde, in 1972 nu a mai primit concediu.
Asa ca am mers la mare doar cu tata. Aveam 16 ani si ceva, nu eram copil, eram un adolescent. La scoala mereu se punea problema tunsului, dar mie imi placea parul mai mare si, cum era cret, imi si statea bine. Tatalui meu nu ii prea placea moda, a fost mult timp in armata, dar nu a avut nimic impotriva. A fost primul concediu in care am fost doar noi doi si am stat mai mult de vorba. El era felcer la Sanepidul CFR. Acum nu mai exista functia de felcer, s-a transformat in asistent medical. Era mai mult pe drumuri. Sarcina lui era sa mearga in control pe la statiile CFR din Regionala Banat si sa verifice daca acestea corespundeau din punct de vedere sanitar. Prin anii '70 inca se facea treaba. Era cat de cat curat chiar si la toalete.
Am divagat un pic de la poveste. Noi doi nu eram foarte apropiati, stateam mai mult cu mama. Dar tata impunea respect. Nu vorbea mult, ne iubea enorm, dar nu se exterioriza. Am aflat mai tarziu ca se mandrea mult de tot cu mine, cu rezultatele mele de la scoala.
Atunci ne-am apropiat foarte mult. Stateam in Saturn, la hotel, doar noi doi. Mergeam la plaja impreuna, faceam baie in mare, apoi la masa, uneori in hol la televizor si seara din nou in camera. Sejurul era de 12 zile, pe atunci. Asa erau biletele de tratament.
In a cincea zi, cand eram la plaja, tata s-a dus la medicul de pe plaja. Erau medici care faceau de garda si pe plaja, aveau cabinete amenajate. Nu vorbesc prostii. Chiar asa era, cabinete medicale din loc in loc, cu medici calificati. Probabil se bucurau si ei de o detasare la mare, un fel de concediu in plus.
S-a intors de acolo un pic suparat. Mi-a raspuns ca i-a zis medicul sa renunte imediat la fumat. Si la plaja, sa nu mai stea atat de mult la soare, pentru ca nu-i face bine. Dar a neglijat avertismentele. Spunea ca nu e nicio problema, pentru ca imi face mie bine sa stau la soare.
A doua zi nu a fost vreme de plaja, nu am stat la soare, am stat doar de vorba, una-alta, pe langa hotel si prin statiune. Ne-am intors in camera, dupa cina. Il durea putin stomacul. Un pic in cosul pieptului si spre bratul stang. S-a intins, ca sa i treaca durerea.
Am mai vorbit un pic si am adormit. Pe atunci dormeam adanc. Daca adormeam, nu ma mai scula nimeni. Asa a fost si atunci. M-am trezit dimineata, imi batea soarele in ochi si l-am vazut pe tata intins pe jos. Am crezut ca a cazut din pat. L-am miscat si mi-am dat seama ca s-a intamplat ceva. Avea in mana o pastila de stomac (lizadon) si voia sa mearga pana in baie sa isi ia un pahar cu apa. Paharul era pe podea.
Am coborat in hol si am explicat ce s-a intamplat. Nu imi dau seama cum. Directorul hotelului era acolo, m-a chemat in birou, am sunat-o pe mama, am gasit-o cu greu. Pe atunci nu erau telefoane peste tot, a trebuit mama sa traverseze drumul ca sa ajunga la telefon. Nu mai stiu ce am baiguit, pana la urma a inteles ca tata a murit.
Era in 17 iulie 1972. Tata avea 41 de ani atunci. Mama 39. A venit o masina de IML Mangalia, l-a luat pe tata si de atunci nu l-am mai vazut. Mama a reusit sa ajunga seara la Saturn, cu un avion. Sa nu va povestesc cat de greu a fost, pe atunci trebuia sa faci rezervare din timp la bilete de avion sau de tren.
Dupa ce a venit mama, va dau cuvantul meu ca nu mi-am dat seama cum am ajuns la Timisoara si la inmormantare. Doar ca m-am trezit acolo, la cimitir si am vazut multa lume. Si am izbucnit intr-un plans din ala, aproape isteric. Cu greu m-am oprit.
Daca eram in America, ar fi trebuit sa ma duc la un psihiatru, nu? Asa se procedeaza. Pe mine m-a marcat profund, dar am trecut cu bine. In anul urmator am luat din nou premiul I la liceu, intr-a 11-a. Pentru tata.

Revin cu povestile de bine. Sunt mai multe.

Poate am fost prima "gustoasa " care am facut cunostinta cu acesti doi oameni cu suflet mare, Doina si Nicu....
La noi este o vorba....sunt buni de uns pe paine.... ei sunt PRIETENII MEI !
Comoara cea mai mare nu este nici aurul, nici diamantele si nici operele de arta. Aceasta nu se poate cumpara ci doar pastra in inima .Cea mai mare COMOARA pe lumea asta este PRIETENIA !
Prietenia este mana care sterge lacrima atunci cand viata doare.Prietenia adevarata se cunoaste atunci cind ai mai mare nevoie de cineva care sa te inteleaga,sa te sustina,si cel mai important:sa poata stinge focul ce te macina pe dinauntru cu dragostea lui imensa si prin felul lui unic de a te alina cu cuvintele si sfaturile potrivite,atunci simti cum inima iti infloreste ca un trandafir in urma unei calde ploi de vara.
Adevarata prietenie e ca sanatatea, valoarea ei este rar apreciata pana cand ai pierdut-o...Prietenia uneste doua persoane la bine si la rau, la necazuri si bucurii...
Iar acesti doi oameni pot sa ofere oricui asa ceva
Si daca va puneti intrebarea : Cum ca va trebui sa cititi ce scrie Nicu....
Eu una stiam o parte din necazurile tale dar....ceea ce am citit acum este crunt. Un adult sufera foarte mult cand isi pierde parintele, dar un copil...Si mai ales si singur...
Cred ca a fost cumplit pentru tine Nicu draga....nici nu-mi pot imagina chinurile prin care ai trecut.....
Sunt sigura ca acea intimplare te-a marcat pe viata.Acum sa-ti dau sfaturi de imbarbatare e deja prea tarziu....au trecut ani si ani de atunci iar tu ai razbit prin viata !
Sunt alaturi de tine si de familia ta, prieten drag

Nicu,foarte mult m-a impresionat si da erau medici pe plaja pe vemea aceea,offf despre aceasta poveste atit de trista si marcanta nu am stiut
Dar le astept cu drag si pe cele frumoase si sa pui si poze de la raliul juristilor ce fain a fost.
Va imbratisez cu drag

Emotionanta poveste si trista in acelasi timp. Stii, Nicule, eu am convingerea ca unii oameni se nasc pe acest pamint cu un scop foarte bine stabilit de SUS. Unii traiesc ducindu-si soarta, altii mai putin.Eu cred ca tu esti unul dintre cei care si-a luat crucea si a pornit pe drumul lui, cu inversunare, cu dirzenie, cu curaj si cu multa incredere...Dumnezeu sa fie cu tine, cu voi. Astept si eu continuarea.

Dupa ce am ramas doar noi doi, mama si eu am pus mana de la mana, mama salariul, eu bursa si pensia de urmas si in 1976 ne-am cumparat prima masina. Nici mama nici eu nu aveam inca permis de conducere, eram la scoala de soferi, dar nu am dat examenul pentru carnet. Ca sa luam masina de la IDMS am rugat un fost prieten al tatalui meu sa vina cu noi sa ne conduca masina pana in fata blocului. Dar in prima zi nu am ajuns la rand (asa era pe atunci, ajungeai mai greu sa iti cumperi masina ), la fel nici in a doua, a treia … Erau in fiecare zi altii care aveau numere mai mici. Prietenul ne-a spus ca el nu mai poate veni chiar in fiecare zi, pentru ca s-a invoit deja prea mult de la serviciu, sa mergem noi sa o alegem si sa il sunam la fabrica unde lucra sa vina.

Culmea, chiar in ziua cand am ales masina, am vrut sa il sunam si am aflat ca este intr-o mare sedinta cu directorii, sedinta care dureaza mai mult. Ce sa facem? Pe cine sa rugam sa ne conduca masina pana acasa? Ne-am amintit de un fost coleg din armata al tatalui meu, maior pilot la aviatie. Maiorul Bondoc, Geta l-a cunoscut, fiul lui este cumnatul ei acum. Ca sa vedeti cat de mica e lumea.
L-am sunat, am avut norocul sa fie liber, sa nu fie in zbor si a venit, dar nu singur ci insotit de seful lui, un colonel de aviatie, tot pilot. Colonelul a venit ca sa ii conduca masina pana acasa la noi. Pe drum maiorul ne-a spus ca are colonelul o fata tare faina si daca nu as vrea sa ne faca cunostinta? Mai mult in gluma am raspuns ca sunt de acord si cu asta gata. Am ajuns acasa, ne-am luat la revedere si nu am mai stiut nimic de colonel sau de fiica lui. De unde sa ma gandesc ce avea sa se intample? Apoi nu ne-am mai vazut mult timp.

Am inmatriculat masina, si acum tin minte numarul: 2-TM-6696, o Dacie rosie. Apoi am terminat scoala de soferi, am dat examenul si am luat permisul de conducere. Pe atunci permisul se elibera intr-un cadru festiv, pentru toata seria de la scoala de soferi, intr-o sala mare de la militie, ni se prezentau filme (de groaza, cu o multime de accidente), se tineau discursuri … Si a venit marea zi cand am mers sa imi ridic permisul. In timp ce eram in sala (care era intesata de lume), ma uitam la filme si asteptam sa semnez pentru permis am vazut-o pe mama mea in usa ca imi face ceva semne. Nu prea m-am prins despre ce e vorba, habar n-aveam ce vrea, dar prin semne i-am dat de inteles ca ne intalnim acasa.

S-a terminat festivitatea, am luat permisul si am ajuns acasa, masina nu era in fata blocului, in casa nu era nimeni. Dar in cuier erau doua mantale de ofiter de aviatie. Ce s-a intamplat, de fapt: cand am plecat dupa permis, mama mea i-a invitat pe cei doi ofiteri sa sarbatorim evenimentul cu luarea permisului si sa le mai multumim inca o data pentru ca ne-au ajutat. Au venit, au discutat ce au discutat si au hotarat sa mearga dupa Doina, pentru a ne face cunostinta. Ea nu prea a vrut sa vina, pentru ca era in ultimul an la arhitectura, avea de predat un proiect peste cateva zile si avea foarte mult de lucru. Singurul lucru cu care au convins-o a fost ca vor merge undeva unde se danseaza. Stia socrul meu ca ii place foarte mult dansul, Doina terminand cu nota maxima scoala de dans modern. Avea diploma de instructor.
Mai tarziu mi-a povestit Doina cum a fost. Era la planseta, desena la proiect, unul pretentios. Un hotel la Buzias. Pana la urma, hotelul chiar s-a construit, dupa ideile ei, dar meritele au mers catre arhitectii de la IPROTIM, cu care arhitectura avea contract. O fi primit si scoala ceva bani, asta n-avem de unde sa stim. Si s-a trezit in camera cu o femeie necunoscuta, care i-a spus ca o duce sa il cunoasca pe baiatul ei. Ea se gandea ca cine stie ce baietas o fi si nu avea chef deloc. Dar cand i-a spus tata ca o duce la dans, nu a mai stat pe ganduri. Dar la ce fel de dans putea sa o duca tatal ei, la vreun bal? nu si-a pus intrebarea asta.

Si asa au ajuns la noi. Ne-au facut cunostinta, Doina, Nicu, eu am scos permisul sa ma laud cu el, dar nu am fost in stare cateva minute sa scot niciun cuvant. Am ramas mut, m-am blocat, m-am pierdut. O fata atat de frumoasa si de simpatica nu am mai vazut niciodata. Ea, mai dezinvolta, s-a uitat in carnetul meu de conducere, m-a felicitat, toata lumea vorbea de toate, numai eu nimic. Intr-un tarziu, m-am deblocat si, cand a venit mama cu cafeaua, am scos si eu primele cuvinte, un banc. Cum trebuie sa fie cafeaua: neagra ca smoala, fierbinte ca iadul si dulce ca iubirea. Asa il stiam eu.

Dupa ce si-a dat seama fata ca nu sunt mut, am stat de vorba, am povestit una, alta, norocul meu a fost ca tocmai se apropia ziua mea de nastere peste 10 zile, am invitat-o la party, ea a acceptat si in afara de ziua urmatoare, cand nu ne-am intalnit, ne-am vazut apoi in fiecare zi pana la peripetia cu cerutul de nevasta. Dar asta e alta poveste, la fel de frumoasa, daca nu si mai si …

Totul s-a intamplat in 18 noiembrie 1976, adica exact acum 36 de ani. Asta seara avem ce sarbatori. Unele dintre voi au mai citit povestea, dar marea majoritate nu. Este primul episod placut, dar vor mai urma mai multe.

Nicu deci Petre Bondoc fost cu ideea si eu il credeam atit de inocent.
Fain ,fain,fain,daca ai stii ce mult ma bucur pentru voi sunteti o familie fantastica sa pui poze cu tablourile lui Doina ,absolut superbe.
Eu va doresc din strafundul inimii mele multa fericire si sanatate ,imi pare rau ca nu a ajuns posta la tine
Daca stiam de eveniment mergeam mai repede la posta.

Nicu, m-a impresionat foarte mult ceea ce s-a intamplat in copilaria (adolescenta) ta. Ai suferit si tu...Of...
Povestea cu intalnirea ta cu Doina, iar e nemaipomenita. Vezi, intotdeauna am zis, nimic nu e intamplator pe lumea asta. Astept continuarea!

Dupa ce ne-am cunoscut, ne-am vazut aproape in fiecare zi. Mergeam la filme, la teatru, la diferite spectacole, chiar si la meciurile lui Poli Timisoara. Deja ne intelegeam din priviri, aproape telepatic, aveam aceleasi idei, nu ne contraziceam - intr-un cuvant, ne intelegeam de minune.

Interesant, niciodata nu am vorbit despre planuri de casatorie. Cand discutam despre viitor, mereu ne vedeam impreuna: vom face asa, vom avea astea, vom merge acolo… Si asa au trecut zilele una dupa alta, am scapat de examene si am ajuns in august. Atunci soacra a hotarat sa plece la mare impreuna cu Doina si sora ei mai mica, Silvia, cu o oprire de cateva zile, inainte, la Buzau, unde erau bunicii. Am mers cu ele la gara - era intr-o joi dimineata - despartirea a fost foarte grea, cu lacrimi multe, a venit ora plecarii si gata. Am pierdut-o pe Doina. Ma gandeam cu groaza la cele doua saptamani in care nu o voi vedem. Am crezut ca vor trece destul de usor.

Eh, n-a fost usor deloc. Joi a trecut cumva, vineri a trecut foarte greu si sambata nu am mai rezistat. Intai am stat de vorba cu mama, i-am spus ca nu pot trai fara Doina si ca vreau sa ma casatoresc. Mama a fost de acord si ne-am dus la socrul meu, care a ramas la Timisoara, sa incepem negocierile . Am mers la el sambata dupa masa. De cum am deschis discutia, ne-a si spus ca el nu are cum sa hotarasca singur, nici nu a intrebat-o pe Doina (poate ea nu vrea - auzi la el), nici nu stie daca si soacra-mea este de acord… Ce mai, m-a lasat la inceput cu buzele umflate.

Si atunci a venit bomba:
- Hai sa mergem sa le intrebam si pe ele, spune socrul meu.
- Unde ???
- La Buzau, cum unde. Daca plecam acum ajungem acolo maine dimineata.

Atat mi-a trebuit. Ne-am urcat toti trei in masina, am facut un termos de cafea, am luat ceva de mancare si am condus cu randul pana la Buzau, unde am ajuns la 6 dimineata. Noroc ca pe atunci benzina era ieftina. Bineinteles ca i-am trezit pe toti, surpriza a fost atat de mare pentru ei (Doina, soacra, strabunica, bunicii, unchii - ultimii abia atunci m-au cunoscut) ca in primele minute nu au fost in stare sa scoata nicio vorba. Si acolo, de fata cu toti, am cerut-o pe Doina de sotie. Un amanunt simpatic, strabunica a luat-o deoparte pe Doina si i-a spus: ia-l maica pe asta ca-i domnos !

Dupa cererea in casatorie a urmat o plimbare romantica in Crang (parcul cel mai mare din oras) si o plimbare cu barca pe lac. Dupa-masa am plecat spre casa, de aceasta data toti patru (si cu Doina) si am ajuns la Timisoara noaptea tarziu. Cat timp soacra mea si cu sora mica au fost la mare, noi am mers la munte, in Apuseni, chiar la Avram Iancu, unde avem ceva rude si ne-am simtit foarte bine.

Dupa ce ne-am intors, au urmat pregatirile de nunta, sala, muzica, acte, catedrala si in 8 octombrie am facut o nunta minunata la Casa Armatei din Timisoara. Multi invitati, atmosfera extraordinara, vreme superba.

Cand ne-am casatorit, eram amandoi studenti. Eu aveam 22 de ani, ea 21, dar asa am simtit noi si a fost foarte bine. Parintii au fost un pic ingrijorati, au crezut ca vom neglija facultatea. Dar le-am explicat ca este mult mai bine asa, sa fim casatoriti, pentru ca nu mai pierdem vremea cu intalnirile.
Invatam impreuna, ne ascultam unul pe altul si am ajuns sa stim fiecare si materiile celuilalt. Trebuie sa recunosc, mai mult am castigat eu, am invatat multe despre manastirile, bisericile si catedralele din tara si strainatate, despre istoria artei, stiluri arhitectonice, etc. In schimb Doina a invatat despre dispozitive si circuite electronice, microunde si tehnici de televiziune, care nu stiu ei cat i-au folosit. Asa, pentru cultura generala. Si astfel am terminat eu ultimii 2 ani de facultate cu media 10, iar Doina a fost sefa de promotie la arhitectura.

Cam asta a fost cu casatoria.
Mai am.

Una peste alta....talent de povestitor ti-a dat Domnul!!!!! Povestirea despre tatal tau, Dumnezeu sa-l odihneasca ,cred ca a impresionat pe oricine pana la lacrimi, cea despre intalnirea si casatoria voastra ...de vis! Dar unde sunt pozele??????Nu stiu daca ai observat, dar femeile lacrimeaza la stimulenti vizuali Eu, una, astept pozele, sunt ferm convinsa ca sunt SUPERBE!!!!

Nicu,eu stiu povestea voastra absolut superba dar imi place mult sa recitesc tot ce scrii atit de frumos.
Va respect mult si sunteti o familie foarte frumoasa

Nicu, tot respectul pentru voi !
Astept continuarea !

Ducess a scris:Una peste alta....talent de povestitor ti-a dat Domnul!!!!! Povestirea despre tatal tau, Dumnezeu sa-l odihneasca ,cred ca a impresionat pe oricine pana la lacrimi, cea despre intalnirea si casatoria voastra ...de vis! Dar unde sunt pozele??????Nu stiu daca ai observat, dar femeile lacrimeaza la stimulenti vizuali Eu, una, astept pozele, sunt ferm convinsa ca sunt SUPERBE!!!!

Cu pozele e mai greu, dar voi pune cateva de atunci. Am fotografiat ceva poze si le-am pus in calculator.
Prima este de la casatoria civila. Dupa ce am primit certificatul de casatorie, i-l arat Doinei si ii spun ceva de genul: gata, de acum te am la mana, am si tidula.


A doua este de la nunta, ne-a surprins fotograful cum ne uitam la nuntasi.

Frumos! Frumos! Frumos! Mai ai?

Ce amintiri frumoase!...

Atit de frumosi:)

Amuntiri foarte frumose !

Nicuvar a scris:

\

Frumosi si tineri si fericiti.

Iar in poza de jos este Andrei de acum...ce bine seamana cu tine.
Frumos si emotionant.

Anena in poza de jos sunt tot Nicu si Doina cred, Andi seamana cu amindoi

Geta, exact asta spunea si Anena, ca Andi seamana atat de bine cu Nicu cand era tanar , ca ai putea sa ii confunzi !

Alina ,ai dreptate sunt bulversata cu mama cu soacra mea si cu tot ce se intimpla,sigur Anena intelege,te imbratisez si te rog ai grija de tine

Geta a scris:Anena in poza de jos sunt tot Nicu si Doina cred, Andi seamana cu amindoi

Da , stiu ca e Nicu si Doina, dar spuneam ca Andi seamana cu Nicu, asa cum e acum Andi.

Anena mi-am dat seama,te puup

In timpul studentiei Doina a participat la mai multe concursuri de miss, cu numele avut inainte de casatorie, Liliana Doina Gheorghe.

Primul a fost concursul Miss Centrul Universitar Timisoara … Practic nu a fost chiar un concurs, ci un fel de intalnire a studentelor de la diferite facultati care veneau cu prietenii sau parintii, s-a dansat, s-a discutat, iar la sfarsit juriul a stabilit ierarhia … Locul I si participarea in finala la Costinesti. De fapt o vacanta de doua saptamani pentru doua persoane. Cand am mers la UASCR sa luam biletele, a intrebat-o seful studentilor din Timisoara, Petru Andea (acum e deputat PSD) cam cum sta cu notele la examene. Si incepe Doima: pai am 6 ... Ala s-a inverzit cand a auzit ce note are. Dar continua Doina: ... de 10 si 2 de 9. Ea s-a oprit un pic pentru ca nu era sigura cate note de 10 are.

Pentru ca nu erau foarte multe concurente, s-au organizat mai multe concursuri preliminarii unde putea participa orice studenta. Au fost patru asemenea concursuri, la Disco 1, Disco 2, Amfiteatru si Dacia. Greseala lor a fost ca le-au organizat in zile diferite, noi am participat la toate patru si le-am castigat pe toate …
Partea buna a fost ca fiecare avea alte probe si ne-am obisnuit cu atmosfera de concurs. Una dintre ele a fost sa cureti un cartof si sa-l tai in felii, pentru cartofi pai. Doina l-a curatat imediat si s-a oprit, a crezut ca trebuie sa le astepte si pe celelalte concurente sa-l curete. Pana i-a facut semn seful juriului sa continue cu taiatul felii. Si tac-pac, gata a fost. Probabil stiti cum taie Doina unele si altele.
In alta parte a fost dansul cu portocala. Fiecare concurenta trebuia sa isi aleaga un partener si sa danseze cu o portocala pe frunte. Cui ii cadea portocala, era scos din concurs si primea o nota mai mica. Dar cei din juriu nu stiau ca noi doi am castigat, mai demult, un concurs asemanator, dar cu o rosie. Si la rosie era mult mai greu, pentru ca daca o impingeai mai tare, se flescaia si se facea bulion. Cu portocala a fost floare la ureche.

In seara de dinaintea marii finale nu a mai fost concurs preliminar. Am hotarat sa ne relaxam, ne-am plimbat pe malul marii si cand sa ne intoarcem spre casuta … auzim de la Disco1… ca mai trebuie perechi pentru concursul de dans. Fara sa stam prea mult pe ganduri, ne-am inscris (am avut numarul 9 de concurs). Cand ne-au vazut spectatorii, am auzit o rumoare… iarasi astia (deja ne cunostea intreaga statiune … ). V-am povestit ca Doina a fost instructor de dans, cu patalama, nici eu nu eram chiar scandura ... asa ca am castigat fara probleme si la concursul de dans locul I …

In dimineata finalei (o zi foarte frumoasa, nu batea nici vantul) am mers pe plaja. Am facut chiar si o fotografie la malul marii. Asa aratam noi in ziua concursului:


Si am avut surpriza sa aflam ca marele concurs nu se va desfasura seara, ca deobicei, ci la pranz, pe o scena amenajata in fata Obeliscului, in costume de baie. Organizatorii au anuntat participantele sa se inscrie la concurs, scriind pe un biletel din care centru universitar provin, plus castigatoarele concursurilor preliminare. Va dati seama cu cata placere am completat eu biletelul: Miss Timisoara, Miss Amfiteatru, Miss Dacia, Miss Disco1, Miss Disco2, Locul I la concursul de dans (ultimele la Costinesti).
Ne pregateam noi sufleteste de concurs, cand s-a apropiat de noi un tinerel care s-a recomandat Benone Neagoe de la Radio Tineret (acum este realizatorul emisiunii TV Pentru Patrie, daca mai este asa ceva la TVR, nu mai stiu) si a rugat-o pe Doina sa ii acorde un interviu. Deja a devenit vedeta si nici nu incepuse concursul. Interviul a fost difuzat la statia de amplificare si s-a auzit in toata statiunea.
In sfarsit, a inceput concursul, au fost 12 concurente. Inca de la primele probe s-au detasat doua concurente, Doina si o studenta din Cluj, Vanda Morariu. Dupa proba de situatii neprevazute, am luat un mic avantaj de 2 puncte fata de clujeanca. Doina a tras un biletel superb: Este seara, te suna prietenii ca vin in vizita si n-ai in casa decat cativa cartofi, cateva oua, o conserva de peste si paine. Cu ce ii servesti?
Mama, mama si cand a inceput Doina sa le descrie cate feluri de mancare poate sa faca, juriul nu a mai lasat-o sa continue, pentru ca era ora pranzului si li s-a facut foame rau.
Totul urma sa se decida la ultima proba, cea artistica. Clujeanca a cantat “Oh my darling Clementine” si a primit 4 de 9 si un 8. A urmat Doina, care a recitat o poezie de Blaga, scurta si frumoasa:

Copilul rade: Intelepciunea si iubirea mea e jocul.
Tanarul canta: Jocul si intelepciunea mea e iubirea.
Batranul tace: Iubirea si jocul meu e intelepciunea.

Toata plaja a izbucnit in aplauze si a luat 10 pe linie!

Victorie detasata, locul I, Miss Costinesti. A urmat alaiul lui Neptun, felicitari, poze pentru Scanteia Tineretului, interviu la Radio Tineret… abia dupa vreo doua ore ne-am reintalnit.
Si astfel a intervenit o noua problema, ca [b[bonus[/b]. A trebuit sa mai inca o saptamana la Costinesti, pentru a participa la finala Miss Romania, ca reprezentanta a studentilor.

Adevarul este ca nu ne-am asteptat la asa ceva. Nu eram pregatiti nici cu mai multe haine, nici cu bani - noroc ca soacra a venit si ea la mare peste doua zile si ne-a mai adus una-alta. In ceea ce priveste concursul propriu-zis eram total nepregatiti, urma sa ne intrecem cu castigatoarele din judete, care toate aveau experienta de concurs, altele erau regulile, rochia nu se ridica nici ea la pretentiile unui astfel de concurs, in fine ... dar onoarea, surpriza si bucuria de a participa la un asemenea concurs au facut ca aceste probleme sa nu conteze.
In plus, a mai intervenit o noua problema, o coincidenta, o situatie ca-n filme. Reprezentanta Timisului s-a razgandit in ultima clipa si nu a mai vrut sa participe la concurs. Atunci, de comun acord, organizatorii au acceptat ca Doina sa reprezinte Timisul si pentru studente s-a organizat ad-hoc un nou concurs, deci in acel an au fost doua Miss Costinesti, la interval de o saptamana! Si culmea, si a doua Miss Costinesti era tot din Timisoara.
Concursul se numea "Concursul muncii, frumusetii si tineretii" - exact in aceasta ordine erau si criteriile de jurizare. Mai erau si probleme politice, reprezentantele minoritatilor importante, maghiara si germana, trebuia obligatoriu sa fie printre premiante.
A fost un spectacol frumos, prezentatorul concursului: George Mihaita iar presedintele juriului, Alexandru Repan. George Mihaita a fost foarte simpatic, a incercat sa le ajute pe toate concurentele, cand a fost prezentata sotia mea, a incercat sa accentueze faptul ca desi este studenta la arhitectura, si ea "munceste" ...
Dar juriul a decis conform indicatiilor ... Concursul a fost castigat de o sudorita din Iasi, urmata de o invatatoare din Maramures si o tesatoare din Brasov. Mentiuni, unguroaica din Harghita si nemtoaica din Sibiu. Si un premiu special pentru timiditate acordat unei concurente din Teleorman care nu a fost in stare sa lege 2 vorbe. Dar muncea si era tanara... Reprezentanta Timisului, "studenta" la arhitectura din Timisoara ... daca era sculer-matriter poate lua locul I ...


Asa s-a incheiat o vacanta minunata.

Nicu ,superba ,nu am stiut de aceste secvente atit de emotionante din viata voastra,ati avut trairi nu gluma
Tineri speciali ca voi mai rar ,la arhitectura se intra foarte greu in acele vremuri stiu ca sotul meu a picat cu 10 sutimi si acum ofteaza dupa acea facultate:(

Mi-am mai amintit ceva simpatic de la Costinesti. De la concursul de dans.
La start am fost la inceput 15 perechi. Dupa primele doua dansuri au fost eliminate 5 perechi. Dupa urmatoarele doua dansuri, au plecat inca 5 perechi si am ramas doar 5 in finala. Au fost inca doua dansuri, apoi am asteptat sa anunte rezultatele. Dar juriul a hotarat sa mai puna inca un dans, pentru departajare.
Varianta moderna pentru French Can-Can. Sa o fi vazut pe Doina ce-i mergeau picioarele! La sfarsit i-am intrebat pe cei din juriu de ce au mai pus dansul de departajare. Pentru locurile doi si trei, locul intai era al nostru inca de la al doilea dans.
Cand sa ne dea diplomele, m-au intrebat cum ne cheama. Le-am spus numele meu ... si sotia, si l-am spus si pe al ei. Doar ca ei nu au mai avut rabdare. Si au scris pe diploma: Tov.Varga + sotia! Am gasit-o!