Apicultura si minunile ei

Daca nu va e cu suparare pentru ca vad ca de la o zi la alta descoperim multe minuni ale "Gustoaselor si Gustosilor" nostri ,am indraznit sa deschid un nou topic pentru aceasta activitate deosebita ,sunteti de acord?
Astept cu nerabdare orice informatie legata de ALBINE si minunile lor

Ce avem noi aici

Iuli, de ce sa fie cu suparare? Foarte bine si foarte interesant. Asa mai aflam, mai repede decat sa cautam pe net - multe informatii foarte interesante si folositoare.

Iuliana ,albinutele sunt harnicute si foarte inteligente,intotdeauna le-am admirat sunt convinsa ca mierea adevarata isi merita pretul,Sidonia si cine se mai ocupa de ele stiu ce munca implica si ce riscuri,nu am decit sa va felicit fetelor

Alchimia albinelor


Lector al Asociaţiei Naţionale pentru Terapii Complementare din România şi profesor de istorie la Târgu Jiu , Vasile Andriţoiu a descoperit proprietăţile miraculoase ale mierii, căutând leacuri pentru a se trata pe sine şi pe cei apropiaţi lui. Astăzi este unul dintre cei mai vestiţi apiterapeuţi din România, cu participări constante la conferinţele internaţionale de apiterapie şi cu rezultate spectaculoase în vindecarea unor boli, cărora medicina alopată le oferă de obicei speranţe minime.

Domnule Andriţoiu, de ce este mierea, acest elixir auriu, un aliment atât de lăudat?

Să facem mai întâi puţină istorie...E bine să ştiţi că albina a apărut pe pământ înaintea omului. Arăta ca o larvă şi se hrănea cu ferigi. Apoi treptat, când flora s-a dezvoltat, i-au crescut aripi şi a început să zboare pe flori, să adune nectar. Dar ea a funcţionat dintotdeauna ca un adevărat laborator zburător, care adună acest nectar şi polenul pentru a-şi hrăni urmaşii. Noi oamenii, o jefuim. S-au găsit desene pe pereţii peşterilor din Spania, datând din epoca de piatră, ce ilustrează modul în care oamenii preistorici culegeau fagurii de miere folosindu-se de fum. Albina a memorat în codul ei genetic că fumul reprezintă pericol. Când simt fum, albinele îşi umplu guşile cu miere de rezervă şi pleacă. Când guşile sunt pline, nu-şi mai pot îndoi abdomenul să înţepe. De aceea, unii apicultori, mai puţin experimentaţi, afumă când umblă în stup.
În Egipt şi în India antică mierea era considerată un dar al zeilor. Se pare că mana care a fost dată poporului în drum spre Ţara Canaanului era de fapt miere. Sf Ioan Botezătorul s-a hrănit în deşert cu miere. Soldaţii din India antică primeau înainte de luptă o punguţă de piele plină cu miere care se lega la brâu. S-au găsit papirusuri care îndeamnă la consumul de miere pentru că «este bună». Elevii din Egiptul antic, ce primeau în raţia lor miere, erau mai sănătoşi şi puteau învăţa mai bine decât ceilalţi. Nu era doar un aliment extraordinar de hrănitor şi energizant, ci şi un antiseptic şi un conservant de excepţie. Trupul lui Alexandru Macedon a fost îmbălsămat într-un sicriu cu miere şi propolis. Mai târziu, în Evul Mediu, aproape toate mănăstirile aveau stupine, iar ţăranii ce aveau casă pe pământul mănăstiresc erau obligaţi să plătească o danie în miere şi mai ales ceară, pentru fabricarea lumânărilor. Documentele amintesc existenţa unei ceri verzui în Moldova , care nu scotea fum la ardere, din care se făceau lumănări ce ardeau în palatele dogilor din Veneţia . Dar să revin la întrebarea dumneavoastră. De ce toată această faimă ? Ei bine, pentru că mierea conţine toate vitaminele, mineralele, enzimele cunoscute vreodată în lumea medicală. Are toţi aminoacizii esenţiali cunoscuţi, ceea ce o face o hrană proteică de excepţie, are glucide şi chiar hormoni. Sunt foarte multe asemănări între organismul uman şi produsele stupului. Dacă Dumnezeu ar vrea, ar putea crea un om din substanţele care se găsesc în stup, pentru că toate se regăsesc şi în corpul uman. Inclusiv hormonii, care sunt de o asemănare uluitoare cu cei umani şi care nu au nici o contraindicaţie sau efect negativ, faţă de cei de sinteză. Doar că, evident, consumarea produselor cu potenţial hormonal trebuie făcută numai sub îndrumarea unui specialist. În plus, mierea este perfect igienică, antiseptică şi un antibiotic de excepţie. Orice microb, inclusiv agentul patogen al ciumei bubonice, care în Evul Mediu a distrus oraşe intregi, dacă stă în miere, este ucis. În miere, bineînţeles într-una de calitate, nu rezistă nici un microb. Ştim că petreceţi nenumărate ceasuri în stupină, pentru a studia viaţa albinelor. Povestiţi-ne şi nouă câte ceva din ceea ce aţi observat mai interesant la ele.
După ce a ieşit din celula ei, albina rămâne în stup ca albină tânără, ca mamoş, adică doică pentru larve, pe care le hrăneşte cu lăptişor de matcă secretat de nişte glande din cap. În primele trei zile hrăneşte toate larvele, apoi lăptişor de matcă, care este hiperestrogenic şi dezvoltă caracterele feminine, primeşte numai regina , iar albinele şi trântorii primesc altfel de hrană care duce la androgenizare, adică la dezvoltarea caracterelor masculine. Este o «castrare» determinată de hrana pe care o primesc, pentru ca fiecare albină să fie pregătită pentru rolul pe care îl are în cadrul coloniei. Albinele obişnuite trebuie să producă miere. La început, pleacă în căutarea nectarului albinele cercetaşe. Zboară în arii concentrice, largi de până la 6 km , apoi se întorc şi execută un dans deasupra urdinişului, un dans ce explică în ce direcţie se află sursa, cât de bogată e, cam care este distanţa şi alte repere. Cel care a descifrat dansul albinelor cercetaşe a primit premiul Nobel. Apoi pleacă celelalte albine, adună cu limba nectarul de pe flori şi când umplu guşile cu nectar se întorc spre casă. Încă de pe drum albina începe prelucrarea acestui nectar, secretă nişte enzime care dau valoare mierii şi care o deosebesc de zahăr. În stup, depune în ramă acest nectar care este foarte lichid. În cursul nopţii albinele lucrătoare se aşază într-o anumită ordine şi încep să bată din aripi în timp ce altele iau nectarul dintr-o celulă şi-l mută în alta şi iar şi iar, până ce acest aer încărcat cu vaporii din nectar iese prin urdiniş. Se numeşte vânturare. Mierea vânturată natural de albine este densă, ajunge la o consistenţă de maximum 18% apă şi conţine foarte multe enzime, căci la fiecare mutare în altă celulă i se mai adaugă enzime, mai ales inhibină, care este un antioxidant redutabil. Cu cât o miere este mai vânturată, cu atât este mai bogată în enzime. La final, albinuţele tinere depun pe fiecare celulă o peliculă de ceară, o căpăcesc. Atunci când fagurele este căpăcit 2/3 din suprafaţă, mierea e bună de recoltat. Ca să închei răspunsul la întrebarea pe care mi-aţi pus-o, pentru un kilogram de miere albina trebuie să aducă în stup 4 litri de nectar, din care jumătate este apă, ce va fi vânturată.

Cum ne putem da seama că mierea pe care o cumpărăm este de calitate?
Cel mai sigur indiciu este greutatea. O sticlă de un litru ar trebui să aibă 1,450 kg miere. Cam asta e densitatea mierii faţă de apă. Apoi este gustul, dar gustul mai poate înşela. Există mieri drese cu zahăr fiert cu plante, din care lipseşte polenul. Urmele de polen din miere sunt un indicator categoric al plantelor din care provine mierea, dar numai specialiştii cu aparatele lor pot depista dacă mierea e falsificată. Apoi, important de ştiut, mierea cristalizează[/b]. Dacă sunt cristale mari, ca sarea grunjoasă, mierea e bună, dar a avut cam prea multă apă, deci albinele n-au mutat-o de suficiente ori din celulă în celulă, prin urmare, nu i-au adăugat suficiente enzime. Mierile bine vânturate sunt mai onctuoase, au cristale mai mici, mai finuţe. Nu ar trebui cumpărată mierea care stă pe tarabe în plin soare. Aceea are cu 40%mai puţine calităţi.

Mierea este creată de albine la întuneric, ea nu trebuie expusă luminii solare, ci doar la lumina încăperii şi la o temperatură constantă , ce nu depăşeşte sub nici o formă 40 de grade. [b]Unii stupari ştiu că oamenii se feresc de mierea zaharisită, fiindcă suspectează că e făcută cu zahăr. Nimic mai fals. Totusi, ca să-şi vândă mai bine marfa, ei o fierb la 90 de grade, ca să nu mai cristalizeze. Ca gust, devine un pic mai bună, dar pierde enorm în calitate. La acea temperatură toate enzimele sunt distruse, mierea rămâne doar un zahăr lichid. De aceea, mierea nu se pune nici în ceaiul fierbinte. Toate mierile bune zaharisesc după câteva luni, deci dacă vreţi să fiţi sigur că luaţi o miere naturală, cumpăraţi una zaharisită.
O altă metodă de a testa mierea este întoarcerea borcanului cu fundul în sus.
Înăuntru trebuie să se creeze o bulă de aer în formă de pară. Dacă bula urcă repede spre fundul borcanului, înseamnă că este o miere cu multă apă în ea, deci nevânturată suficient. Bula trebuie să urce lent, ceea ce arată că mierea este coaptă, maturată, bună de consum şi vânturată natural, de către albine, deci culeasă când fagurii au fost căpăciţi pe trei sferturi. Uneori, stuparii, pentru a grăbi producţia, recoltează mierea înainte să fie căpăciţi şi o scot la soare în butoaie să mai evapore din apă, pentru a elibera fagurii mai repede, pentru o nouă miere.. Mierea obţinută astfel este mai lichidă şi foarte săracă în enzime.

Ce alte produse ale stupului folosiţi în cadrul tratamentelor pe care le recomandaţi ?

O colonie produce, desigur, mult mai multe lucruri decât miere. Lăptişorul de matcă este un fel de vitamină naturală, cel mai energizant aliment care a fost creat vreoată de lumea vie. Nu există ceva mai energizant. Se administrează cu prudenţă, în functie de afecţiune şi niciodată la voia întâmplării.
Polenul, elementul mascul al florii, este un rezervor de acizi ribo şi dezoxiribonucleici. Are o valoare colosală în alimentaţia şi medicaţia umană. Este un aliment impresionant de complet, conţine toţi aminoacizii esenţiali şi neesenţiali, care îl transformă într-o hrană proteică absolut completă.
Polenul este adus pe picioruşe, descărcat de alte albine, aşezat în faguri, îmbunătăţit cu enzime, frământat cu puţină miere şi apoi bătut şi lipit în celulă cu capul, cu mişcările berbecului. Masa proteică ce se creează se numeşte păstură. Viitorii trântori primesc ca hrană şi păstură. Are o valoare biologică mai mare decât polenul simplu, pentru că este suplimentată cu enzime. Un grăunte de polen are 2 învelisuri, exină şi intină, şi nucleul care este cel mai valoros. Unii oameni mănâncă polen degeaba pentru că, datorită unor deficienţe, sucurile gastrice nu pătrund intina şi nu pot dizolva nucleul, ca atare substanţele nu se asimilează.
Păstura este un polen care, în condiţiile de umiditate şi căldură din stup, suferă un proces controlat de fermentare care face ca nucleul să iasă din intină, devenind sută la sută asimilabil.
Căpăceala de pe faguri are şi ea o importanţă medicală mare, căci conţine un antibiotic extrem de important în bolile aparatului respirator, care este însă distrus imediat de soare. Căpăceala trebuie extrasă într-o încăpere unde nu intră soarele şi depozitată în vase cu pereti opaci.
Propolisul este o răşină pe care albinele o recoltează de pe mugurii unor arbori. O depozitează pe picioarele din spate, o aduc în stup, unde este descărcată de către alte albine. Uneori procesul durează şi două zile. Rolul major al propolisului este de a fi principalul medicament cu care se menţine sănătatea coloniei.. Cu el se lipesc ramele între ele, se astupă crăpăturile stupului. Substanţele volatile care se evaporă din propolis menţin sănătatea coloniei.
Apilarnilul, este un triturat larvar din larvele de trântori, recoltate în a noua zi de stadiu larvar. Bătrânii din Ardeal îl numeau lapte de taur. Este practic un concentrat de hormoni steroidieni, substanţa care stă la baza tratamentului făcut de cabinetul nostru în bolile autoimune.
Mai există ceara, care este folosită în cosmetică, are aplicaţii medicale şi multe aplicaţii industriale.
Dar şi veninul, arma de apărare a albinei, din care s-au obţinut extracte standardizate, cu efecte pozitive în tratarea artritelor, poliglobuliilor, a reumatismelor şi bolilor autoimune.

Câtă miere avem voie să mâncăm?

Ar trebui consumate zilnic1- 3 grame pe kilogram corp, ceea ce înseamnă cam 120 de grame la o persoană de 60 de kg. O linguriţă de miere aşa cum o scoatem din borcan are cam 12 grame . În timpul copilăriei este însă indicată o doză mai mare. Copiii au un consum mai ridicat de energie, ard mai multe calorii. Din păcate, deseori medicii spun că consumul de miere de către copii produce botulism. În România sunt mii şi mii de stupari, n-am văzut niciodată copilul unui stupar bolnav de botulism. Neînţelegerea provine din faptul că produsele apicole au fost asimilate produselor animale, iar produsele de origine animală pot provoca botulism copiilor. Ce tipuri de boli pot fi vindecate cu produse apicole? Absolut toate. Produsele apicole intervin inclusiv în cancere. Am avut markeri tumorali negativaţi prin apiterapie. Mierea şi derivatele au capacităţi antitumorale, antivirale, combat toate tipurile de anemie şi, în anumite dozări, ajută imens în leucemii.
Hepatitele virale sau autoimune, cele toxice, cirozele pot fi vindecate apiterapeutic. Avem cazuri unice în lume în care hepatita virală C a fost negativată. Este un caz pe care, de altfel, l-am prezentat într-o conferinţă internaţională de apiterapie. Efecte foarte importante au şi în tratarea bolilor autoimune. Avem singurele cazuri de vindecare din lume. Apiterapia, prin corticosteroizii pe care îi conţine, înlocuieşte perfect corticoterapia de sinteză, însă fără dezavantajele şi efectele secundare ale acesteia. Produsele apicole ajută la fixarea calciului, care nu are nevoie doar de vitamina D2, ci de încă 22 de elemente, minerale, vitamine, enzime şi hormoni pentru a deveni bioactiv. Multe fete tinere care au ovare polichistice sunt de fapt hipocalcemice. Multe mămici hipocalcemice dau naştere unor copii ce fac bronşite astmatiforme de mici. Bolile autoimune nu se vindecă până ce calciul nu ajunge la valori normale or corticoterapiile de sinteză spală calciul. Apiterapia vindecă infertilitatea, fibroamele, chisturile ovariene, dar şi endometrioza (noi avem singurele cazuri din Europa vindecate fără operaţie).

Foarte interesante informatii,asa cum am zis in titlul topicului....adevarate minuni.Multumim Sidy ca existi si ca mai aflu (zic de mine )si eu cite ceva ....despre minuni create de Dumnezeu pe aceasta planeta

Despre miere, polen, propolis, laptisor de matca, am mai citit dar niciodata nu e rau sa mai iti reamintesti. Pupici!

Viata in stup
stupul de albine este condusa de o regina. Regina are o durata de viata in medie de 3 ani de zile, depunand in toata aceasta perioada de timp oua. Aproape 95% din puii reginei sunt ceea ce denumim in continuare albine lucratoare. La scurt timp dupa nastere regina efectueaza imperecherea prin asa numitele zboruri de nunta, imperechiinduse cu un numar de 7 pana la 17 trantori. Se presupune ca regina poate primi pana la 5.000.000 de spermatozoizi in aceasta perioada scurta de imperechere, care este depozitata intr-un buzunar aflat pe abdomenul albinei numit spermateca. Regina acceseaza acesti spermatozoizi pe tot parcursul vieii ei, depunand oua intr-un ritm impus de nevoile din stup.

Albinele lucratoare alcatuiesc majoritatea populatiei si sunt toate femele, dar neputandu-se reproduce. Albinele lucratoare au grija de regina, si practic efectueaza toate sarcinile necesare pentru sustinerea stupului. Aceste albine lucratoare au o durata de viata scurta, aproximativ 30 de zile, in acest timp trecand prin diferite stadii de dezvoltare in ceea ce priveste rolul lor din stup. Albine-lucratoare pot fi clasificate in: doici, albine casnice, care sunt responsabile pentru intretinerea stupului, sau ca si culegatoare al caror rol este de a colecta nectar, polen, precum si apa necesara pentru a sustine viata.

Cauzele principale de deces pentru o albina lucratoare este epuizarea.Astfel, muschii si aripile lor suporta doar un anumit timp de zbor, in general 800 km, in momentul atingerii acestui interval de zbor, se vor afla in incapacitatea de a zbura si a avea grija de ele insele.

Diviziunea muncii in cadrul unui stup este data de varsta albinelor lucratoare. Lucratoarea isi incepe viata curatind celula din care s-a nascut, apoi trece la ingrijirea puetului si depozitarea alimenelor si isi inchei viata prin culegerea polenului, a apei si a nectarului. In cadrul acestui program de munca albinele tinere lucratoare petrec o mare parte din viata lor in interiorul stupului, in momentul in care acestea devin culegatoare, devin vulnerabile, la vreme rea si la uzarea aripilor.

Da, intr-adevar, e deosebita viata albinelor. Si e o meserie frumoasa apicultura, cu conditia sa-ti placa si sa faci pasiune pentru asa ceva. Dar pana nu ai vazut un stup in toata splendoarea lui, nu auzi zumzaitul albinelor, nu simti mirosul placut de fum amestecat cu cel de propolis si miere, nu-ti dai seama de frumusetea si si nu intelegi viata albinelor.O adevarata enigma.
Si sa simti si cateva intepaturi, dar cateodata ajunge una...
Iar cand o sa dispara aceste fenomenale albinute...

Alina habar nu aveam ce legi nemaipomenite guverneaza mierea care are atitea beneficii pentru noi oamenii si nu numai

Alina, te rog frumos, spune mai departe despre viata albinelor. E atat de interesant, e fascinant. Nici nu-ti vine sa crezi, e o alta lume, mult mai civilizata si mai demna decat...la oameni. Cum apare regina, daca toti puii devin albine lucratoare?

Viata in stup


După ce a ieşit din celula ei, albina rămâne în stup ca albină tânără, ca mamoş, adică doică pentru larve, pe care le hrăneşte cu lăptişor de matcă secretat de nişte glande din cap. În primele trei zile hrăneşte toate larvele, apoi lăptişor de matcă, care este hiperestrogenic şi dezvoltă caracterele feminine, primeşte numai regina, iar albinele şi trântorii primesc altfel de hrană care duce la androgenizare, adică la dezvoltarea caracterelor masculine.
Este o « castrare » determinată de hrana pe care o primesc, pentru ca fiecare albină să fie pregătită pentru rolul pe care îl are în cadrul coloniei. Albinele obişnuite trebuie să producă miere. La început, pleacă în căutarea nectarului albinele cercetaşe. Zboară în arii concentrice, largi de până la 6 km, apoi se întorc şi execută un dans deasupra urdinişului, un dans ce explică în ce direcţie se află sursa, cât de bogată e, cam care este distanţa şi alte repere. Cel care a descifrat dansul albinelor cercetaşe a primit premiul Nobel.
Apoi pleacă celelalte albine, adună cu limba nectarul de pe flori şi când umplu guşile cu nectar se întorc spre casă.
Încă de pe drum albina începe prelucrarea acestui nectar, secretă nişte enzime care dau valoare mierii şi care o deosebesc de zahăr. În stup, depune în ramă acest nectar care este foarte lichid. În cursul nopţii albinele lucrătoare se aşază într-o anumită ordine şi încep să bată din aripi în timp ce altele iau nectarul dintr-o celulă şi-l mută în alta şi iar şi iar, până ce acest aer încărcat cu vaporii din nectar iese prin urdiniş. Se numeşte vânturare. Mierea vânturată natural de albine este densă, ajunge la o consistenţă de maximum 18% apă şi conţine foarte multe enzime, căci la fiecare mutare în altă celulă i se mai adaugă enzime, mai ales inhibină, care este un antioxidant redutabil. Cu cât o miere este mai vânturată, cu atât este mai bogată în enzime. La final, albinuţele tinere depun pe fiecare celulă o peliculă de ceară, o căpăcesc.
Atunci când fagurele este căpăcit 2/3 din suprafaţă, mierea e bună de recoltat. Ca să închei răspunsul la întrebarea pe care mi-aţi pus-o, pentru un kilogram de miere albina trebuie să aducă în stup 4 litri de nectar, din care jumătate este apă, ce va fi vânturată.

Alina, este intr-adevar fascinant. Pai sunt niste eroine, albinele astea. Ar trebui tinute la loc de cinste si ferite de orice primejdii. Respectate pentru tot ceea ce fac si pentru efortul lor, pentru tot! Oamenii nu sunt capabili de asa disciplina si munca. Iar cei care au distrus institutul apicol, merita pusi la zid. Macar pentru a transmite mai departe toate aceste cunostinte si tot ar fi trebuit pastrat. Dar in tara asta vad ca orice conducere ar fi la putere, toti sunt pusi pe distrus.
Multumesc pentru aceste informatii minunate. Sa mai scri, cand mai ai timp si chef.

Un articol foarte interesant gasiti aici !!!
http://www.frunza-verde.ro/laptisor-de-matca

Am fost pe pagina si am citit. Bineinteles, ca e super interesant. Chiar ma gandesc sa-mi cumpar si eu niste laptisor de matca. Si pentru oase, si pentru memorie si pentru starea de spirit. Poate ma ajuta cu ceva...
Multumesc, Alina, pentru toate informatiile astea. Stii, asa zici ca e simplu sa te duci pe net si sa cauti, dar stii tu cum e, parca e mai usor cand ti le ofera cineva! Pupici.

am gasit un articol interesant !!!!
A pus o ICOANĂ cu IISUS într-un STUP DE ALBINE şi a RĂMAS UIMIT când l-a deschis
PUBLICAT

REALITATEA.NET


În regiunea Kapandriti, din preajma Atenei, se petrece un lucru minunat. În urmă cu zece ani, un evlavios apicultor, pe nume Isidor Ţiminis, s-a gândit să introducă într-unul din stupii săi o icoană cu Răstignirea Domnului.

Deschizând stupul, la puţin timp după aceea, a constatat cu uimire că albinele au arătat respect şi evlavie faţă de icoană, pe care au "brodat-o" cu ceară, lăsând neacoperite chipul şi trupul Domnului, scrie financiarul.ro.

De atunci, în fiecare primăvară, acesta introduce în stupii săi icoane cu Mântuitorul, cu Maica Domnului sau cu sfinţi, iar rezultatul este mereu acelaşi. Cândva i s-a dus o piesă lucrată manual, la o mănăstire de maici, reprezentând dealul Golgotei cu cele trei cruci. Albinele au "brodat" cu ceară întreaga suprafaţă a compoziţiei, lăsând a se percepe clar crucea Mântuitorului şi cea a tâlharului din dreapta Sa, în timp ce crucea tâlharului din stânga au acoperit-o cu un strat gros de ceară.

Ultima dată i-am dus şi noi o icoană a Sfântului Întâi Mare Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, al cărui nume îl poartă şi umila noastră editură. După cum veţi constata şi din fotografia pe care o publicăm aici, albinele au înveşmântat întreaga icoană în ceară, lăsând neacoperite chipul şi trupul Sfântului.

Alina, am citit si eu acest articol. Nu stiu ce sa cred. Stii tu, eu sunt mai "Toma necredinciosul". Chiar nu stiu ce sa cred. Cel mai relevant ar fi sa o rugam pe Sidy sa faca si ea la fel si sa vedem daca albinele ei fac ce au facut cele din Grecia!  

Doina, exista o explicatie ! Albinele nu cladesc faguri pe vopsea !
Ceara

Este un produs complex al albinelor tinere, initial lichid, secretat de glandele cerifere din abdomen, dupa un consum abundent de miere si pastura (aproximativ 3-5 kg miere si polen / la kg de ceara). Pentru acest motiv "Raportul intre miere si ceara este de 1/5, adica 1 kg ceara se socoteste pentru stabilirea pretului de cost la 5 kg miere" (dupa datele date in ABC - ul apicol vol II, p. 265).

Acum e foarte clar! Ma gandeam eu ca trebuie sa fie o explicatie logica!

Mierea si derivatele ei face minuni,Sidy o sa ascult articolul de pe You tube ,acum chiar trebuie sa plec.....paaaaaaaaaaaaa,triasaca mierea si albinele si apicultorii:D