Poze cu noi

Minunat Nicu ! Imi place cum povestesti...Uite asa vad si eu Viena.
Astept cu nerabdare continuarea....

Abia acum am ajuns si eu la poze.
Doamne ce frumos e generalul! Si elegant! Pup dulce gropitele lui!
Si englezii, frumosi foc!
Nicusor m-am plimbat si eu cu tine la Schonbrunn! Ce frumos povestesti! Astept continuarea!

A venit Andrei aseara si ne-a lasat pozele facute de ei. Va mai pun cateva poze de pe unde am fost in primele doua zile, in care apare si Doina mai mult. In celelalte nu prea a aparut, pentru ca ea a fotografiat.
Cateva poze frumoase din prima zi, de la Stephansplatz.


O poza din catedrala impresionanta. Inaltimea catedralei e peste 175 de metri si e veche din 1173, construita in mai multe secole.

Acolo in piata, fiind sarbatoare, au fost mai multe spectacole ad-hoc. Unii "se dadeau in spectacol" iar cei care priveau le dadeau cate un banut. Aici doua poze cu o trupa de baieti care dansau break dance. In a doua poza, unul dintre baieti este intr-o pozitie aproape imposibila.


Iar acum alte poze de la Schonbrunn.






Si bineinteles o rata frumoasa.

Acum drumul spre sfarsitul calatoriei, puteti vedea trenuletul in toata splendoarea lui. Bineinteles ne-au controlat de stampila. O aveam toti, nu s-a curatat nici dupa baie.

Noi am ramas la umbra si la o bere, copiii s-au dus la zoo. Va dau cuvantul meu, cand am vazut prima poza, am crezut ca e o statuie de bronz.

Mi-au placut si pinguinii, parca desprinsi din filmul Mumble Happy Feat, pinguinul dansator care a cucerit lumea. Cred ca ati vazut filmul.

Si o aratare ciudata: un pui de ceva cu niste labe imense.

Autoservire. Asa erau hranite maimuticile, isi lua fiecare ce dorea si ce-i placea din galeata pe care-o tinea un nene. Ce mai ramane de la maimute se dadea la turisti.

Ne-au mai placut si iedutii, unul alb, unul negru si unul alb cu negru. Draguti foc, nu?

Si in sfarsit, vedeta: veverituca.

Andreea a inceput un joc de-a soarecele si pisica, ii tot arata papica, dar nu i-o dadea imediat, pentru ca veverita, cum o prindea, disparea in copaci. Nici Andreea nu statea bine cu stocul de napolitane.



Si bineinteles, Doina si ratele.

O ultima imagine cu Andreea si panorama.

Urmeaza surpriza din ultima zi. Ceva neasteptat.

Minunata vacanta Nicule !
Deci...te-ai hotarat sa ne tii pe jar......
Astept surpriza !

Nicu frumoasa minivacanta,frumoase locuri pe unde a-ti fost,frumoase poze,si nu in ultimul rand,frumoasa familie astept continuarea ca tare frumos le mai spui
pentru Sidy aceleasi cuvinte;dar durerea din suflet la plecarea copiilor o cunosc si nu vreau sa mai comentez
hai ca ne-am ciocnit;am vazut si continuarea,doar ca ceva s-a intamplat cu pozele;eu nu am vazut nici un animalut,pe tine doar un picior,pe Doina de loc;ia vezi poate ceva nu-i in regula
Nu, cred ca de la mine a fost ceva pentru ca acum am vazut bine totul.

La hotel am stat la etajul 5. Din camera vedeam curtea interioara. M-am bucurat ca nu am avut camera cu vedere la strada principala, ar fi fost galagie. Oricum ne-au omorat avioanele, aeroportul este la 15 minute de centrul orasului, cu un tren rapid. Mie mi-a placut mult in curte, era foarte relaxant.


Veneau si copiii, uneori. Stateau pe o bancuta. Si mie imi placea pe bancuta. Eau mai multe, asa ca nu trebuia sa ne batem pe ele.


La fel am facut si in ultima zi. Dupa ce am dus bagajele la masina, am mai stat un pic in gradina. Dar au venit repede si copiii, nu am stat prea mult. Mai trebuia sa vizitam ceva.

Cu o seara inainte, in ziua cand am fost la Schonbrunn, Andi a avut ambitia sa ne mai arate ceva din Viena. Ei au mai fost si stiau ce sa ne arate. Le-am vazut din masina, in fuga, asa ca nu am facut poze. Am incercat ceva, dar nu au iesit. Pruncii au vrut sa ne duca intr-un loc foarte interesant, dar nu mai stiau pe unde este. Eh, dar cum Doina nu are somn, noaptea a citit toate prospectele, pliantele, hartile si hartoagele si a gasit ce cautau copiii: Hundertwasser Village, un fel de case ale celor o suta de ape, ceva in genul lui Gaudi. Si-a dat seama Doina dupa poze. Andi a pus adresa pe GPS care ne-a dus exact unde voiam sa ajungem. Cand am ajuns, m-am intrebat unde sunt acele o suta de ape, era doar o fantana. Doina, cu ochiul ei de arhitect, a inteles imediat. Acolo nimic nu era drept, totul era stramb, in mai multe ape: trotuarul, bordurile, treptele, fatada, acoperisul. Trebuia sa ai mare grija cum umbli, ca sa nu cazi.



Austrecii, inventivi si cu un spirit practic, s-au gandit cum sa profite de aceste case inedite. Ei stiu sa scoata bani din orice, mai ales din turism. SI au facut acolo o multime de magazine si magazinute cu fel de fel de prostioare si prostiute, cele mai multe artizanat, dar si multe dulciuri. Cand intrai acolo, parca erai in alta lume. O multime de culori si miazme, era bineinteles si un bar cu cafea si fel de fel de bauturi, dar cele mai multe magazine erau prostioare mici si scumpe. Erau insa foarte placute ochiului, nu stiai unde sa te uiti intai si pe unde sa te mai plimbi. Ar fi trebuit o harta, ca sa nu te ratacesti pe acolo. Probabil o fi fost pe undeva, dar noi n-am mai cautat. Ne-am plimbat si ne-am delectat.


Eu am pus ochii pe Mozart. Am vazut ca ofera bombonici, daca esti cuminte si ascultator (cum altfel sa fii daca iti place muzica lui, decat ascultator ). M-am dus la el, l-am rugat sa-mi dea si mie una si in final ruga mi-a fost ascultata. Mi-a dat o bombonica de ciocolata cu martipan. Am aratat-o mandru Doinitei, care se plimba pe sus si m-a surprins.



De parca as fi stiut sa ma imbrac asortat cu interiorul. Am fost ca un cameleon, nu m-a observat nimeni, m-am ascuns.

Pana la urma m-au gasit. Intai Andi (el a fost pe post de Mozart, a cumparat bombonicile), apoi Andreea.


Ne-am reintregit familia si, cu parere de rau, ne-am indreptat spre iesire, dar nu am plecat pana nu am mai facut o oprire la fantana, ca sa mai respiram aerul proaspat al Vienei. Apropo', Viena este un oras cu poluare mica, mica de tot. Nu se simte miros de esapament sau de fum. Vienezii sunt rasplatiti de primarie daca isi lasa masinile acasa, cand se duc la serviciu si folosesc mijloacele de transport in comun, in special metroul si tramvaiul. Cosurile de la centrale sunt inaltate foarte mult, cativa zeci de metri chiar, ca sa nu polueze atmosfera orasului. Foarte frumos si ingenios.




Din pacate, tot ce e frumos se termina repede. Era luni si trebuia sa ne intoarcem. Am parasit cu nostalgie Viena, Austria, am ajuns in Ungaria, Budapesta si ... ce sa vezi, am ajuns in Romania. Nu pot sa nu va povestesc ce gust amar am avut cand am mers pe soselele noastre. Deh, ne-am obisnuit cu autostrazi si cu drumuri bune. Pana acum, credeam ca, intr-adevar, Timisoara este mica Viena. Dar dupa ce am vazut Viena, credem ca e minuscula, un fel de caricatura a Vienei. Dar o sa ne treaca, e totusi orasul nostru drag. Va pupam si sper ca v-a placut vacanta noastra.

Nicu, minunat tot ce ne-ai aratat si povestit. felicitari inca o data ca v-ati dus acolo. Si felicitari Austria pentru tot ce este si ce face.
Dar lasa, ca si Timisoara e un oras superb fata de ce e aici in sud-est!...
Imi place le nebunie de copiii vostri frumosi!

MI-NU-NAT !!!
Nici nu mai pot sa spun altceva...
Asa-i Nicu , parca ati fost pe alta lume ???
Bravo minunatilor vostri copii ! Felicitari lor pentru frumoasa idee de a va duce si pe voi Sa le dea DD multa sanatate , bani multi , sa va mai poata oferi si alta data asemenea surprize

Nicusor esti un nemaipomenit de bun povestitor. M-ai tinut cu sufletul la gura pana am terminat de citit. Minunati copii! Sa fie sanatosi si sa va mai duca in excursii din astea asa placute!
Si pentru ca am intrat in posesia catorva poze de la intalnirea mea cu colegii de liceu, sa vi le arat si voua.
Frumoase poze de la intalnirea din 1987!










Am si doua poze de acum 25 de ani.





Si una de acum 45 de ani.

O excursie frumoasa, care va va trezi mereu amintiri minunate. Povestitorul, cu talent, personajele dragute, in concluzie, o poveste adevarata si incantatoare.

Vai Mari, ce amintiri frumoase! Dupa atatia ani...Foarte frumos ca tineti legatura.

Adevarul este ca n-am tinut legatura. Abia acum ne-am trezit dupa 25 de ani. Dar acum e mai usor. Avem calculatoare, telefoane mobile... Atunci nu erau. Pana si pozele erau alb-negru. Dar bine ca cine le-a facut ni le-a pastrat si ni le-a dat acum. Faptul ca aveam toti aceeiasi varsta a fost de ajutor sa ne intelegem mai bine unul pe altul si am vazut ca nici unul nu a profitat de noile timpuri sa se realizeze cumva. Am fost mai conservatori. Avem printre noi si un profesor universitar, dar era si acum 25 de ani, tot profesor universitar.

Intotdeauna m-am intrebat cum se face ca aceasta legatura dintre fostii colegi de liceu (deci de liceu, nu de facultate) se poate pastra atat de pura, de nealterata de viata. Ne vedem din 10 in 10 ani, sau poate mai des (la 5 ani), si ne comportam ca si cum am fi tot la liceu! Chiar daca unii sunt oameni "mari". Uite, la noi, aproape toti au ajuns persoane importante (cred ca v-am mai scris: Adi Streinu Cercel, Laurentiu Damian - regizor, Tiberiu Angelescu - director prin Ministerul Transporturilor, foaaarte multi plecati in strainatate si realizati acolo - majoritatea profesori universitari - noi facand limbi straine la liceu - ). Chiar nu-mi explic, de atatia ani, fenomenul asta. Parca ne-am fi despartit ieri! Cand ne intalnim redevenim copii. Si asta se intampla cam la toti. E foarte frumos.

Nicu ce poze superbe si ce povestire placuta ne-ai prezentat. Ma bucur pentru voi ca ati reusit sa faceti aceasta excursie. Cu siguranta a meritat fiecare secunda. De fapt se citeste pe fetele voastre bucuria. Aveti doi copii frumosi de care stiu ca sunteti mandri. Si noi avem de gand ca la intoarcere sa trecem si prin Viena, ca vreau de multa vreme s-o vizitez.
Ce bine Mari ca voi va intalniti mereu. Noi nu ne-am intalnit niciodata de cand am terminat liceul. Si sunt 28 de ani de cand l-am terminat. Nu mai stiu de nimeni ce face si aproape am uitat si cum ii cheama. Maaama ce batrana ma simt...
Dar vin si eu cu poze prospetele, asa cum am promis la cafea.
Cu toate ca puteam sa mergem impreuna cu colegii lui Fernando, cu autocarul, el a preferat sa mergem cu masina, ca sa avem mai multa libertate. Asa ca ne-a dus la Delmenhorst, la trenuletul care trebuia sa ne duca in locul unde se pregatise petrecerea. Iar el a plecat mai departe cu masina pana la Kirchseelte, la un resaturant in aer liber. Acesta parea mai degraba o ferma, cu cateva animalute domestice, pe care copiii din Germania le vad destul de rar.
A fost bufet suedez, de unde servea fiecare ce dorea, iar bauturile erau servite la cerere de catre chelneri. N-am apucat sa fac poze preparatelor, ca era multa lume la coada si nu prea aveam loc sa ma desfasor. Felul de baza a fost evident gratarul, ca doar era "grill party", din pui, miel, porc si curcan cu diferite garnituri, peste cu creveti (de care nu m-am atins ca nu sunt pe placul meu, nici macar sa gust), paste in diverse combinatii, salate si desigur dulciuri, reprezentate de inghetata cu salata de fructe si frisca, torturi cu fructe sau branza si cafea. Atmosfera a fost placuta si datorita timpului deosebit de frumos. Au incercat cativa nori sa ne pacaleasca, dar i-am invins. In final soarele a iesit triumfator pentru a-i bucura pe cei prezenti, indeosebi pe copiii de toate varstele. Copiii au avut bucuria sa fie pictati pe fata, s-au distrat copios intr-o casuta gonflabila sau au avut diverse jocuri care sa-i distreze.
Cei mari au avut si ei parte de divertisment. Si-au probat talentul de cantareti alaturi de pianistul care a creat o atmosfera placuta. Iar doi entertaineri, cu masti haioase, au asigurat buna dispozitie.
Pe scurt, a fost o zi frumoasa din toate punctele de vedere. Acum las imaginile sa vorbeasca.

Partea a doua

Delia, foarte frumos acolo! Dar era ceva lume! Nu cred ca sunt toti romani, nu? Ce tapi (sau capre) caraghiosi (adica simpatici tare)! Cred ca v-ati simtit foarte bine. Imi pare bine pentru voi! Super!

Fac o pauza de lucru! Mi-e foarte cald, cu tot aerul conditionat din birou. Ieri s-a intrerupt si curentul vreo 2 ore. Cred ca era reteaua prea incarcata. Nici apa nu mai curgea.
Fetelor, pun si eu cateva poze din cele cateva zile minunate pe care le-am petrecut la Valeni (vineri - marti).
Cu ginerele si nepotica la umbra, sub nuc.




Aici Simona o pregatea de plecare la Slanic pe Dora




Ce grozav e in apa!




Aici a fost Muntele de Sare si Grota miresei, doua fenomene naturale, care prin "grija" autoritatilor...nu mai exista!




Uratul negru e Adi, baiatul meu, care s-a dat cu namol!




Dupa atata baie, mi-e foame!




Ei...acum pana se mai lasa soarele, e bun si un pui de somn.

Ce frumos e la Slanic! Si eu m-am scaldat in grota miresii acum multi ani. Apa era atat de sarata ca te tinea la suprafata. Cred ca n-as mai recunoaste locurile acum. Ce frumoasa e Dora. Sa fie sanatoasa si sa creasca mare si cuminte! Pupicei!

Cat de minunat este acest topic, in care putem sa ne vedem si revedem. Asa am vazut pe unde umbla Delia, cu Fernando si Mihaita si cum s-au distrat, apoi pe Doina cu Simona si Dora, la Valeni si la Slanic ... Super faina. La Slanic-Prahova nu am fost, doar la Slanic-Moldova. Apa sarata am avut langa Buzau, la Sarata Monteoru. Acolo am fost mai demult, avem rude la Buzau, dar pe atunci nu am facut poze, nu aveam aparat foto si nici nu ma dadeam pe net.
Mai asteptam si alte poze cu cei dragi, pentru ca toti si toate ne sunteti dragi.

1 MAI CHEILE TURZII












Eu, acasa

Voicu la festivitate

Bravo tie Voicule !
Ti-ai facut maicuta fericita !
Cat ma bucur ca ai fost in excursie...aveai nevoie de asa ceva Angela....
Nicu ai perfecta dreptate: topicul acesta este minunat !!!Avem fetele mai aproape de sufletul nostru.....

Felicitari lui Voicu! Frumoase sunt cheile Turzii!

Este minunat sa poti vedea chipuri atit de dragi.
Angela, ma bucur mult pentru tine , ca ai iesit un pic.Iar lui Voicu FELICITARI!!! Seamana cu tine.
Iti sta tare bine tunsa scurt si parca ti-ai schimbat si culoarea la par.

Super in Cheile Turzii! Vaaai, Angela, pai tu te plangi de ingrasat! Nu ma mai uit in oglinda! Eu de la 58 kg la 78...ce sa mai zic! pai tu esti manechin!
Felicitari, Voicu! Succes pe mai departe!